Archive

Archive for the ‘Contos’ Category

Chistione in Foresta ‘e Burgu

15/09/2012 1 comment
Fotografia tirada dae Juanne Carru – modellu Pretu Jorgi Banninu © 2012 Giovanni Carru http://www.giovannicarru.it

 

Don Remundu Matzu, curadu de Bono, si nch’est pesadu chitzo cuddu mangianu. L’aiat giuliadu su Piscamu de Othieri – cun una lìtera de pagas dies in antis – pro arresonare de chistiones pagu craras a pitzu de sas fainas de sa Crèsia. Moeit a caddu a puddiles a bia de sa Foresta de Burgu, pro sighire a bia de sa bidda de Itireddu e in fines a Othieri. In sa carrera iscura chi si nch’apiligat peri sos montes non si resessiat a annodare nen mancu su coddu dae ue si pesat su Casteddu de Burgu, a manu manca: «Un’àter’ora, e su sole nch’est giae artu» murmuteit intro de se, in antis de comintzare a paternostrare a buca serrada, unu pagu pro colare ora, unu pagu pro si nche catzare sa tzudda. A pustis de una mes’ora de Pater – in fines – li tocheit sas palas sa lughe de s’arbèschida dae Monte Gonare. Intro de se penseit: «E custa borta puru sa Madonna m’at amparadu: non si nch’est bidu manc’unu de sos brichis chi cundint sos montes de sa Costera». Postu de ànimu illestrigat su passu, cun su disìgiu de nch’esseret istadu dae S’Ecellèntzia Sua antis de mesudie.

A bia de sos càntaros de sas Enas Noas – cando sa picada mudat in logu paris  e non paris – unu nuscu potente de tabbacu l’intrat in nastulas. Non si nd’est trèmidu, ca ischiat chi non fiant malefaghentes. Cussu nuscu non si podiat confundere cun àteros: Tziu Bachis De Logu, artziende a bidda dae Mores, pipende.

«Salude, Don Remù, ite bi seis faghende a custas bandas gasi chitzanu?» giubilat Tziu Bachis a dinco lu bidet.

«Salude a bosté, Tziu Bachis, ghirende dae Mores? Deo so andende a Othieri, ca tèngio un’abboju cun S’Ecellèntzia Sua su Munsegnore» respondet Don Remundu.

«Ah, de acarare a Munsegnore tenides, da mi potzo figurare su proite. Prus chi pro un’arresonada, mi creo mi creo, chi at a esser pro su pagamentu de sa parte de sa Diòtzesi!» li tzirriat riende Tziu Bachis.

«E “parte” chi non ses! Sos fideles non donant nudda a sa Crèsia. Sas annadas sunt malas e dinari a Costera non nche nd’arribat! Petzi carchi ànima piedosa mi batut de in tantu in tantu una forma de casu o unu casigiolu. Ca si no, non dia ischire nen mancu comente mi disganare. Mala tempora currunt! Prus a prestu bosté, Tziu Bachis, ite bi seis trabichende in sas bassas? A ite bi seis faladu a Mores?».

Tziu Bachis si corfeddat sa pipa morta in su parmu de sa manu e collit su restu de sa chisina e de su tabbacu in su puntzu. Falat dae caddu e tzochende su pee a tempus in s’andala pruerosa narat:  «Negòssios! Don Matzu, petzi negòssios!»

«Eh, da los connosco sos negòssios tuos, da» narat riende su pride, e sighit: «Bosté est andende a Mores pro bandire sas ideas malaidas bostras. Libertade, ugualàntzia e fradellàntzia! Ma cale libertade, ma cale fradellàntzia? E no alleghemas posca de custa idea maca de s’ugualàntzia. Domine Deus non nos at fatu totus uguales! Semus uguales petzi in cara sua, in sa bida eterna, cun sos pecados nostros, sas tentassiones nostras e sas mancàntzias nostras! E no alleghemas posca de cudd’àteru issollòriu: sa partione de sos podèrios. Sa Podestade est una, falat dae Deus, e est donada a unu e a unu e bia. Cun sa benedissione de Sa Santidade Sua su Papa, est de intèndere. Gasi gandat su mundu, ca gasi debet andare! Lassa su mundu comente l’as connotu…».

Tziu Bachis, si carignat sa barba orammai  cana, si collit sa pipa intro de sa bèrtula e isborrochit in unu risu a iscacàrgios, che a semper, cando comintzat a s’anneare: «Ah, tando sos òmines non sunt uguales? Pròprius bois lu natzes, bois chi faeddades, a sos fideles bostros, de s’Evanghèliu? Sos òmines sunt uguales, custu est su beru, ca nemo podet detzìdere pro totucantos, tra s’àteru, pro s’interessu suo personale e de sos custrintos suos, a banda de bois de sa Crèsia Catòlica, est naturale. Su mundu at de furriare. E in prus, sa partione de sos podèrios, chi tantu bos dat anneu, est de fundamentu pro istransire s’arbìtriu de su potente contras a su malefadadu. De su ricu contras a su pòberu. Apo intregadu tota sa bida mea pro custos ideales. Sisse, beru est, derrutu so. Sa Revolutzione Frantzesa est morta. In Vienna aes cumandadu de torrare a s’anticu.  Ma datze cara, ca de una cosa nde so cumbintu: nemo podet torrare a palas cando sas ideas noas sunt orammai ispainadas. Seis petzi illusos, mischineddos de bois. Maghiàrgios dischentes chi punnant de torrare su Diaulu a intro de s’ampudda.
Ma nemo b’est mai resessidu. Su Papa bostru, s’austriacu Metternich e totus sos àteros, petzi illusos sunt. Da s’ant postu in sa trona de Frantza su Re Borbone. Ma sas ideas girant, si ispainant e non si podent firmare.»

«Ah, su bisu de sa Revolutzione Frantzesa. Sa revolutzione de bosàteros. Ma a ite est servida? B’at essidu petzi unu mare de sàmbene. E duncas, pròpiu bosté abòghinat? Bosté, pròpriu bosté, chi custas cosas las connoschides dae a curtzu. Fradile bostru, Juanne Maria est mortu pòberu, pro custos machines. E non lu podides nen mancu prangher in sa tumba, da chi l’ant interradu in unu fossu comunu in Parigi, che a unu remitanu. Ohi ohi Tziu Bachis! Si esseret istadu pagu pagu prus abistu. Si no aeret iscassadu dae tula cun custas ideas cando l’ant fatu Alternos. Ah, si esseret abbarradu in tinu, un’impèriu aiat poidu fraigare. E deo puru, su curadu de Bono, dia poder esser istadu su retore de una bidda de importu mannu. A su pòpolu tocat de lis dare sa possibbilidade de papare e de creer in carchi cosa. Sos deretos? Ma cale deretos, a si podet ischire? De sos deretos cussos non nde cumprendent una chibudda! Tocat a li dare firmesa in sa cosas, non dudas, a cussu chi bosté giuliat su Pòpulu. Sunt berbeghes gaddinosas chi tenent bisòngiu de duos canes pro las defensare dae sos lupos e de unu pastore de lis dare cara».

Tziu Bachis brinchende torra a caddu respondet: «No, non berbeghes de atèndere, ma de mùrghere e a bortas fintzas de masellare in sas gherras de bosàteros. In bon’ora segnor curadu de Bono, tzitade mancada!».

«In bon’ora, Tziu Bachis. Ammentade peroe chi est gasi chi andat su mundu e gasi at andare, fintzas tra mill’annos. Caru su meu revolutzionàriu mancadu!».

Contu buscadu in su blog Zeroconsesus

Categories: Contos

A Iscola de Democratzia.

31/05/2012 1 comment

Carcunu de bois s’est cumbintu chi sa democratzia siet a giogare cun sos pursanteddos colorados, sos microfonos lampantes e totu cussos emendemamentos curiosos chi s’agatant in sos parlamentos.

Ma su chi apo de bos nàrrer est prus importante. E cando aes a diventare prus sàbios m’aes a rengratziare.

Ite est sa democratzia?

Sa libertade de paraula!!!

Nosse, sa democratzia no est sa libertade de paràula, de assotziu e cosas de gai. Custas cosas si narant deretos tziviles.

Torrade a lèghere: D·E·R·E·T·O·S T·Z·I·V·I·L·E·S

Sos deretos tziviles bi podent istare fintzas in un’ordinamentu non democràticu, comente, pro nàrrere, un aristocratzia liberale, chi est unu logu ue ognunu podet nàrrere e fàghere cussu chi cheret, bastat chi sa persona sua contet unu nudda.

E dade cara chi non so nende chi un’aristocratzia liberale est mègius o peus de una democratzia, ma petzi chi est una cosa diferente. E est cosa de improtu primàrgiu a distìnghere sas cosas diferentes, ca si no unu si confundet e macari andat a s’istancu a leare sigaretas e nche ghirat cun una bustedda de democratzia.

Sa democratzia non sunt sigaretas, non sunt deretos tziviles, e mancari bos resurtet dificurtosu de credere, no sunt mancu sas eletziones.

Sa democratzia no est chi unu ti votat e adiosu, mai si torret a bìdere. Pro una cosa de goi diat bastare una monarchia eletiva: sa gente abbojat in sas pratza e eleghet pro acramu unu Re cun sa barba de bambaghe e su manteddu de superman, e posca si nche ghirat a domo sua a sighire a contare unu nudda.

E como, mantenide·bos, ca custa est manna a beru.

Sa democratzia non sunt nen mancu sos partidos.

Iscureddos chi seis,  sa mastra non l’at nadu mai in su telegiornale? Ca cussa no est una mastra de iscola, ma unu giornalista de sa televisione. Un’àtera die bos apo a contare sa paristòria de cugugeddu ruju e de su giornalista de sa televisione, ma in su mentras, leghide cun atentzione:

Sos partidos non sunt sa polìtica.

Sos partidos sunt ainas chi serbint a fàgher sa polìtica; sunt su mèdiu non s’iscopu. Sos partidos serbint a fagher giogare a sa polìtica totus sas creaduras de su mundu, fintzas cussos chi non tenent s’istùdiu de abogadu.

Ma tando, ite balla diat pòder èssere custa democratzia?

Iscriide:

Sa democratzia est, duos puntos, unu logu ue totus, e pro totus chergio nàrrer totus, sisse, fintzas Antoni e Maureddu, unu logu ue totus tenent sos deretos polìticos. Est a nàrrer, unu logu ue, chie bolet, si bolet e cando bolet, podet contare pagu pagu prus de nudda.

Duncas, dae como in susu, tocat de imparare a fagher a bonos, e non narrer prus tzertas paraulas malas comente “carriera polìtica” o “classe polìtica”. ca custas sunt cosas chi bi podent istare petzi in un’aristocratzia, chi est cussa forma de guvernu ue gente che a bois, a cust’ora, esseret istada in un’istalla a morigare letàmene pro su barone.

Ma pruscatotu bastat de ingiurgiare su prossimu nande·li chi faghet polìtica, bene andat?

Ca est un’atzione de burricos.

Si gente chi no est iscrita a unu partidu narat sa sua, mai nàrrere

Oh sa mastra, mih chi cusse est faghende polìtica!

Ca, embo, est faghende polìtica, e pòmpia unu pagu, est una cosa normale.

Iscriide:

FAGHER POLÌTICA IN DEMOCRATZIA EST COSA NORMALE.

Fatu?

Como torrade·lu a iscrìere chentu bortas in su cartolaru.

Faghimus milli, bà.

Ca b’at petzi una cosa peus de un’elite aristocràtica, e est un’elite de preugos ingrassados.

___________________________________________________________________

Arrèsonamentu buscadu banditende in Internet dae: In Coma è meglio

Categories: Contos
%d bloggers like this: